Skip to content

Breaking News

For all the latest news!!

Menu
  • About Us
  • Contact Us
  • Disclaimer
  • Privacy Policy
Menu

Moartea neanunțată de care Simona Halep a aflat cu surprindere. La retragere, jucătoarea din România îi trimisese lui

Posted on July 15, 2025

În luna aprilie, s-a stins Philip Boosey, cel care se ocupa, de 8 ani, de contul WTA Romania. Imediat după retragere, Simona Halep îi făcuse un cadou special, ca mulțumire pentru contribuția sa. Ținea la el, așa cum fac și colegele sale de breaslă despre care el a scris în ultimii ani.

Pe 10 februarie, la 6 zile de la retragerea sportivei, scria pe contul de Instagram ca a primit un dar de suflet de la sportivă: racheta de tenis cu care dubla câștigătoare de turnee de Mare Șlem a jucat la Miami, în primul ei meci la revenirea în circuit, după suspendarea pentru dopaj. Era în culmea fericirii, după o neagră perioadă a vieții sale.

„Astăzi am primit un cadou atât de special, un cadou pe care nici nu puteam visa să-l primesc. Cu câteva zile înainte să meargă să joace la Cluj, Simona mi-a cerut adresa spunând că vrea să-mi mulțumească trimițându-mi una dintre rachetele ei.

Astăzi a sosit și sunt în lacrimi. Știu cât de speciale și de importante sunt rachetele pentru ea, când joacă nu lasă pe nimeni să le atingă. Și să am acum una dintre rachetele cu care a jucat și, de asemenea, acest tricou superb cu autograf… sunt uluit.

Privind-o, și văzând ce scrie pe acest autocolant, se pare că este una dintre rachetele pe care le-a folosit în primul ei meci de la Miami împotriva Paulei Badosa, ceea ce este foarte frumos.

Mulțumesc frumos Simona Halep! Mă bucur atât de mult că ai urmărit activitatea mea și ești recunoscătoare pentru ceea ce fac. Nu o fac doar pentru tine, ci pentru toată lumea. Dar să știi că jucători ca tine sunt mulțumiți de WTA România este cireașa de pe tort!”, scria americanul, la vremea respectivă, despre cadoul primit de la Simona Halep.
Philip Boosey se confrunta cu o depresie cruntă de ani buni. Simona Halep îi arătase sprijin și în momentele grele

În urmă cu ceva vreme, omul care a promovat atât de mult tenisul românesc, fără să aștepte nimic în schimb, a făcut o grea mărturisire: avea depresie. Cu greu a reușit să treacă peste și când a văzut speranța, și-a spus povestea. Pentru curajul său, a fost lăudat de campioană.
Avocatul-care-a-reprezentat-o-pe-Simona-Halep-la-TAS-in-procesul-de-dopaj-a-rabufnit
Simona Halep. Foto: Instagram

„Cuvintele tale m-au atins foarte mult. Înseamnă foarte mult că te-am putut ajuta în momentele tale grele. Apreciez foarte tare ceea ce faci pe profilul WTA Romania și îți mulțumim cu toții! Sunt mândră de tine că ai avut puterea să treci peste momentele grele. Poate că eu te-am ajutat puțin, dar tu ai avut puterea! Deci ești o persoană puternică! Multe îmbrățișări și toate cele bune”, spunea Simona Halep

Related

Leave a Reply Cancel reply

You must be logged in to post a comment.

Recent Posts

  • Świątek nie uniknęła tego pytania. Wraca kontrowersyjny temat
  • Cała Polska zobaczyła, co stało się w Poznaniu. Lech już jest w elicie
  • Funeraliile fostului președinte: Ion Iliescu, ultimul drum
  • Kaczyński nazwał dziennikarza “chamem”. Będą konsekwencje
  • Mistrz świata się nie certoli. Oto co powiedział o Nawrockim

Recent Comments

No comments to show.
©2025 Breaking News | Design: Newspaperly WordPress Theme
Menu
  • About Us
  • Contact Us
  • Disclaimer
  • Privacy Policy